Când se apropie un fenomen al naturii observăm semnele cu ceva timp înainte să ajungă la noi. De exemplu, fulgerele și tunetele sunt două semne foarte clare că există posibilitatea să urmeze o furtună și ar fi bine să găsim un loc ferit. Dar când vine vorba despre furtuna din mintea noastră, oare putem să ne ferim?
Primul semn: gândurile negative
Când te simți sleit(ă) de puteri, când te simți copleșit(ă) de tot ceea ce te înconjoară, este inevitabil să nu lași să pătrundă în mintea ta gânduri negative.
Apariția acestor gânduri este primul semn prevestitor al unei furtuni ce se poate descărca în mintea noastră.
Totodată, este probabil și cel mai dificil semn de identificat. Odată cuprinși de gânduri negative, inerția umană ne face să pornim pe acest drum fără să ne mai uităm în jur (să căutăm speranță, prietenie, iubire, etc.).
Intensificarea emoțiilor negative
Odată cu gândurile negative ni se intensifică și trăirile negative. Cu trecerea timpului ajungem să credem că nu ne mai afectează problemele nerezolvate din trecut. Nu facem altceva decât să ne amăgim, pentru că toate problemele noastre nerezolvate se adună într-un colț de minte, fiind la un pas de a se revărsa oricând dacă se mai adună încă ceva cu greutate peste ele.
În acele momente, în loc să privim problema din fața noastră așa cum este ea, din cauza trecutului tindem să-i exagerăm magnitudinea. Și ține-te bine, pentru că așa începe furtuna din mintea noastră. Pentru că cei mai mulți dintre noi avem tendința să amplificăm toate situațiile negative ce ni se întâmplă, ba chiar să ne torturăm pe noi înșine.
Cum ne ferim de furtuna din mintea noastră?
Când simțim că ne cuprind gândurile negative, putem să ne concentrăm pe aspectele pozitive. Dacă nu ai făcut niciodată acest lucru, poate părea greu spre imposibil. Dar te asigur, nu este imposibil. Trebuie doar să conștientizezi când vor să-și facă simțită prezența trăirile negative și să te lupți cu ele, să le dai afară din minte și să te gândești la părțile bune ale situației din fața ta.
Un mic exemplu: Nu-ți mai vorbește prietenul cel mai bun? Poate e mai bine, că oricum îi suportai prea multe toane. Acum ai mai mult timp pentru tine. Sau poate altcineva îți va deveni cel mai bun prieten.
Ține minte: „Every bad situation will have something positive. Even a dead clock shows correct time twice a day. Stay positive in life.”
Dacă ne concentrăm atenția asupra lucrurilor pozitive din viața noastră, găsim și rezolvări pentru problemele noastre. Dacă ne rezolvăm problemele din timp, dacă le luăm pe rând una câte una, acestea nu mai ajung într-un colț de minte așteptând să creeze furtuni. Cea mai bună metodă pentru a ne feri de furtuna din mintea noastră este să evităm complet crearea ei. Avem această putere. Tu ai această putere. Folosește-o!