În ultimii ani a devenit ceva normal să vorbești despre relaxare fără să fi criticat(ă) că nu-ți dorești cu adevărat să ai succes. Se știe că oamenii au rezultate mai bune la locul de muncă și nu numai dacă mai fac și câte o pauză din când în când și nu muncesc zilnic până la epuizare.
Ce să faci cu timpul liber?
În primul rând trebuie să înțelegi că timpul tău liber este atât cât îi permiți tu să fie. Dacă lucrezi 8 ore pe zi, petreci 1 oră pe drum și dormi 8 ore pe zi, îți mai râmăn 7 ore de timp liber.
Dar, în aceste 7 ore mai strecori o sesiune de shopping, mai faci un plan de viitor, mai repari ceva prin casă… Cu câte ore de timp liber rămâi, de fapt? Prea puține?
Probabil că nu știi ce să faci în aceste ore și simți nevoia de relaxare, nu? Vrei doar să te arunci în pat și să nu mai faci nimic? Dacă te afli în situația de a te simți epuizat(ă) des, ai grijă să nu te cuprindă burnout-ul!
Prea multă „relaxare” strică
Special am pus relaxare între ghilimele. Pentru că ceea ce am descris mai sus nu este relaxare, ci recuperare. Corpul tău are nevoie de odihnă după ce l-ai supus prea mult la muncă și griji.
Trebuie să înveți să-ți folosești timpul liber astfel încât să-ți iei mintea de la muncă și de la griji. Degeaba te pui în pat să te relaxezi dacă mintea ta nu s-a deconectat de la factorii care te-au epuizat.
Vrei succes, vrei independență, vrei mai mult de la viață? Cine nu vrea. Dar de ce doar câțiva obțin ceea ce-și doresc? Noroc? Talent?
Muncă și relaxare
Nu poți obține nimic în viață fără să depui efort, fără să te dezvolți ca om, fără să ieși din zona de confort. Dar, în același timp, nu poți obține nimic în viață nici dacă te epuizezi, dacă depui prea mult efort în direcția greșită sau dacă aduci stresul cu tine acasă. Cheia este să păstrezi un echilibru între muncă și relaxare. Oamenii de succes știu asta.
Găsește-ți pasiunile! Descoperă-te! Nu mai căuta pe internet metode de relaxare sau sfaturi ale unor „specialiști”. Află ce te relaxează pe tine! Fiecare om este unic în felul lui și fiecare om se relaxează în felul său. Degeaba te sfătuiește cineva să meditezi dacă pe tine te enervează asta. Degeaba te sfătuiește cineva să-ți cumperi o bicicletă și să te plimbi cu ea dacă pentru tine nu este decât un efort fizic fără satisfacție emoțională. Nu vei face altceva decât să arunci bani degeaba și să te împiedici zilnic de bicicleta aia minune.
Câteva idei pentru tine
Repet: află ce te relaxează pe tine!
Dar dacă ești în pană de idei sau prea epuizat ca să cauți idei de relaxare, mai jos îți ofer câteva:
- Citește o carte de plăcere. Nu trebuie să fie un roman complicat cu intrigi și personaje complexe. Ceva de duzină, de trecerea timpului. Sigur există ceva pentru orice gust. Dacă îți face plăcere să citești și să intri într-o altă lume, nu vei avea decât de câștigat;
- Învață lucruri noi. Învățatul nu este un stres pentru toată lumea, mai ales dacă înveți ceva care să te ajute să te dezvolți în direcția dorită;
- Meditează. Dacă nu ești ca mine și nu te enervează ideea de a medita, poți încerca. Poate la tine funcționează;
- Încearcă un joc video. Nu mai suntem în epoca în care jocurile erau doar pentru copii mici și dacă erai adult trebuia să faci „lucruri de adult”. Important este să nu faci exces și să nu te cuprindă competiția;
- Călătorește. Dacă ai prea puțin timp liber, probabil că ai prea mulți bani și nu prea ai ce să faci cu ei. Să sperăm. Dacă așa stau lucrurile, atunci folosește-ți o parte din ei pentru un city break sau pentru o escapadă la mare sau la munte. Distanțează-te de stres atât emoțional cât și fizic;
- Învață să cânți la un instrument. Dacă în copilărie n-ai avut ocazia să pui mâna pe o chitară, poate acum ar fi momentul.
Important este să te menții în echilibru
Nici prea multă muncă nu face bine, dar nici prea multă relaxare. Dacă te-a cuprins burnout-ul sigur vei dori doar să te relaxezi. Și pentru o perioadă scurtă de timp acest lucru este chiar benefic. Așa îți vei recăpăta energia și vei putea să o iei de la zero.
Profită de acest moment zero și mergi pe drumul care duce spre împlinirea visului tău. Dacă nu faci asta, riști să repeți greșelile și să ajungi din nou în aceeași situație.
Toți ne dorim succesul în viață, e normal. Dar asta nu înseamnă să uităm să mai trăim. Fără relaxare n-am fi decât niște roboți, ca să nu mă exprim mai dur. Se presupune că anumite practici au fost interzise de-a lungul istoriei. Și da, au fost, prin inventarea salariului. Însă odată cu asta, în lumea modernă au apărut alte probleme, cele mai mari fiind dezumanizarea și competiția până la sânge. A fost indusă ideea că trebuie să dai tot ce ai pentru acel salariu. Și mulți s-au conformat, fără să realizeze câte lucruri au pierdut și câte ocazii au ratat în viață.
Tocmai de aceea trebuie să nu uităm că suntem oameni. Suntem ființe inteligente și de aceea trebuie să muncim inteligent, nu pe rupte.
Găsește un echilibru între muncă și relaxare! Ai grijă de tine și de sănătatea ta! Află ce te face fericit(ă) și fă asta mai des!